28 - 29 iunie 2012, Predeal


 

Editii anterioare

 
2012

Participanti
 
104 persoane s-au inscris la editia din 2012 si au participat alaturi de echipa Intergraph Computer Services la prezentari si seminarii in cele doua zile ale evenimentului, 28 si 29 iunie 2012. Printre vorbitori sau participanti, au fost prezente la conferinta administratii publice sau agentii locale, regionale sau nationale, companii din sectorul de electricitate si gaz, siguranta nationala si locala precum si reprezentanti ai presei.

Printre invitati s-au numarat si reprezentantul corporatiei Intergraph, domnul Leos Svoboda, Director Intergraph Cehia si Director de Business Unit, care a sustinut si o prezentare in deschiderea conferintei si a acordat gazdei evenimentului un trofeu aniversar. Printre invitatii romani s-au numarat si doamna Sevil Shhaideh, Presedinte ANIAP, doamna Ileana Spiroiu, Director al CNGCFT, doamna Angela Ionita, Director Stiintific al Institutului de Cercetari pentru Inteligenta Artificiala, Academia Romana, domnul Adrian Gabor, Viceprimar al Municipiului Brasov, domnul Claudiu Zoicas, Consilier al Delegatiei permanente a Romaniei la NATO, domnul Gabriel Vasile, Editor sef la revista Market Watch, precum si multi altii.

Tema conferintei
 
Anul acesta, tema principala a conferintei a fost creata pentru a sublinia obiectivul principal al acestui eveniment, dezvoltarea unei comunitati geospatiale in Romania. Astfel prezentarile si discutiile au fost concepute in jurul temei "10 ani de comunitate geospatiala", iar discutia din cadrul mesei rotunde, moderata de Marcel Foca a adus aproape de audienta ideile pe acest subiect a patru dintre formatorii de opinie in domeniu, doamna Sevil Shhaideh, Presedinte ANIAP, doamna Ileana Spiroiu, Director CNGCFT, domnul Corneliu Grigore si domnul Claudiu Zoicas, Consilier al Delegatiei permanente a Romaniei la NATO.

Prezentari
 
28 iunie

Leos Svoboda, Intergraph: News from Intergraph Corporation
Marcel Foca, ICS: De la cer, pe pamant...
Marcel Foca si invitatii: De la cer, pe pamant...
Marcel Foca, ICS: ...si inapoi
 
29 iunie

Seminarii

Doina Zamfirescu, ICS: Ceea ce avem isi dubleaza valoarea atunci cand impartim cu altii
Maria Visan, ICS: Lumea este o retea!
Aurel Baloi, ICS: Criza incepe in centrul operational din momentul primului apel

Ateliere tehnice

Aurel Baloi, ICS: IPR - Toti pentru unul, unul pentru toti
Doina Zamfirescu, ICS: GIS la puterea 2 - Solutii complete pentru iubitorii de date geospatiale
Maria Visan, ICS: Am si eu loc in reteaua voastra?
 
Evenimente in cadrul conferintei
 
Concursul Geospatial... Monumental! La sfarsitul primei zile de prezentari, invitatii au fost impartiti in cinci echipe care au participat la concursul conferintei, pentru o competitie geospatiala incitanta. Fiecare dintre echipe a trebuit sa construiasca un monument dedicat comunitatii geospatiale cu materiale primite la inceputul concursului, obtinute prin negociere cu celelalte echipe sau cumparate in timpul rundelor speciale. Monumentul trebuia sa indeplineasca anumite cerinte legate de inaltime, materiale utilizate si asa mai departe, dar fiecare achizitie pe care echipele o faceau de la depozit era apoi scazuta din punctajul final al echipei. Echipele trebuiau sa echilibreze balanta intre ceea ce cheltuiau si punctele pe care monumentul lor il putea acumula dupa jurizare. Inaltimea si rezistenta la curentul creat de un ventilator erau probe eliminatorii. Creativitatea si spiritul competitiv nu au lipsit si in ciuda greutatii mici a materialelor disponibile, cel mai inalt prototip a avut nu mai putin de 178 cm inaltime. Monumentul castigator, denumit "GIS - Kissing the sky" a adus membrilor echipei cate un premiu bine meritat pentru efortul depus si imaginatie.
  
Premiile Intergraph Computer Services 2012. In timpul cinei festive de la restaurantul Orizont, s-a tinut ceremonia de premiere a celor mai valoroase proiecte si initiative ale ultimului an din perspectiva Intergraph. Acestea au fost: 

"Premiului pentru intreaga cariera geospatiala" - Adrian Bucura, postum
"Premiul: Formator de opinie geospatiala" - Sevil Shhaideh
"Premiul pentru leadership geospatial" - Ileana Spiroiu
"Premiul pentru comunicare geospatiala inter-institutionala" - Primaria Municipiului Brasov
"Premiul pentru continuitate strategica" - ANRM

Premiile decadei geospatiale. Pentru a marca cea de-a 10-a editie a evenimentului Lumea Geospatiala, anul acesta au fost oferite inca doua premii aniversare:

"Veteranul decadei geospatiale" - Constantin Moga, Consiliul Judetean Mures
"Institutia cea mai activa in decada geospatiala" - Primaria Municipiului Brasov

Concursul de postere. Anul acesta au fost inscrise in concurs 14 postere foarte interesante si foarte apreciate de participantii la conferinta. Peste 75 dintre acestia au votat si le-au ales pe cele mai reusite trei. Acestea au fost: 

„Comportament Criminal Predictibil” - Titus - Luigi Sultan, IGPR
„Sibiu - Trafic greu”  - Adela Verdes, Primaria Municipiului Sibiu 
„Un manager bun nu are nevoie de o minune ci de o solutie geospatiala Intergraph” - Carmen Iancu, Primaria Municipiului Oradea

inapoi

Copyright 2017 © Intergraph Computer Services